Întrebarea 1 |
Cisternă destinată transportului de substanţe lichide având o presiune de calcul de cel
puţin 4 bar, sau destinată transportului de substanţe solide (pulverulente sau granulare)
oricare ar fi presiunea sa de calcul, ale cărei orificii sunt închise ermetic | |
Cisternă ale cărei orificii sunt închise ermetic si care este prevăzut numai cu supape de
siguranţă | |
Cisternă dotată cu echipamente speciale pentru controlul temperaturii, presiunii si umidităţii | |
Cisternă al cărei grad de umplere este limitat la ½ din capacitatea totală |
Întrebarea 2 |
Cisternă având o capacitate mai mare de 450 litri care poate fi detasată de pe vehicul numai la
descărcare | |
Cisternă având o capacitate mai mare de 350 litri care nu poate fi detasată de pe vehicul | |
Cisternă cu o capacitate mai mare de 1000 litri fixată pe un vehicul (care devine astfel un
vehicul cisternă) sau care face parte integrantă din sasiul unui astfel de vehicul | |
Cisternă având o capacitate mai mare de 3000 litri care este fixată pe vehicul la cererea
beneficiarului transportului |
Întrebarea 3 |
Presiunea maximă efectivă din interiorul cisternei la încărcare în circuit închis | |
Presiunea la care se declansează supapa de siguranţă | |
Presiunea admisibilă a unui gaz comprimat la temperatura de 20 0 C atunci când recipientul
este încărcat la capacitate maximă | |
Presiunea necesară, exercitată în timpul încercărilor la presiune ale cisternei pentru
inspecţia iniţială sau periodică |
Întrebarea 4 |
Trebuie umplută la cel puţin 90 % din capacitate sau la cel mult 50 % din capacitate | |
Trebuie umplută la cel puţin 85 % din capacitate sau la cel mult 30 % din capacitate | |
Trebuie umplută la cel puţin 80 % din capacitate sau la cel mult 20 % din capacitate | |
Trebuie umplută între 20 % si 80 % din capacitate |
Întrebarea 5 |
Viteza de descărcare să fie accelerată | |
Viteza de descărcare să fie limitată | |
Viteza de descărcare trebuie să fie mai mică sau egală cu 150 m3/h | |
Viteza de descărcare trebuie să fie mai mică sau egală cu 100 m3/h |
Întrebarea 6 |
Un element al echipamentului de transport ce corespunde definiţiei de container, care
conţine un rezervor si elemente ale echipamentului, utilizat pentru transportul
substanţelor gazoase, lichide, pulverulente sau granulate si având o capacitate mai mare
de 0,45 m3 (450 litri) | |
Un ambalaj având o capacitate mai mică de 1000 litri | |
Un container cu acoperisul deschis, de tip platformă, destinat transportului de produse
periculoase, oricare ar fi acestea | |
Un container închis, cu acoperis rabatabil, destinat pentru transportul de produse periculoase
din clasa 1 |
Întrebarea 7 |
EX/II, EX/III, FL, OX sau AT | |
vehicule care transportă mărfuri din clasa 1, 7 si vehicule FL, OX, AT, EX/II, EX/III | |
vehicule care transportă butelii cu gaze (clasa 2) si vehicule FL, OX, AT, EX/II, EX/III | |
vehicule care transportă recipiente de gaze sub presiune |
Întrebarea 8 |
Autoritatea Rutieră Română | |
Poliţia rutieră | |
Registrul Auto Român | |
Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România |
Întrebarea 9 |
În timpul transportului cu cisterna încărcată la 97% din capacitate | |
În timpul descărcării sub presiune | |
În timpul transportului cu cisterna încărcată la 25% din capacitate | |
În timpul încărcării/descărcării si al spălării |
Întrebarea 10 |
Este legat de cresterea volumului datorită cresterii temperaturii si reprezintă vidul minim (de
siguranţă) | |
Trebuie respectat numai la cisterne cu mai multe compartimente, având capacitatea peste 5000
litri | |
Trebuie respectat numai la cisterne cu mai multe compartimente, având capacitatea sub 5000
litri | |
Este legat de miscările lichidului care periclitează stabilitatea vehiculului |
Întrebarea 11 |
Este legat de miscările lichidului care periclitează stabilitatea vehiculului | |
Este situat între 80% si 90% din volumul total al compartimentului | |
Este legat de cresterea volumului datorită cresterii temperaturii | |
Reprezintă vidul maxim (de siguranţă) |
Întrebarea 12 |
Vehicule care transportă conteinere-cisternă cu o capacitate mai mare de 1000 l | |
Vehicule care transportă conteinere-cisternă cu o capacitate mai mare de 2000 l | |
Vehicule care transportă conteinere-cisternă cu o capacitate mai mare de 3000 l | |
Vehicule care transportă conteinere-cisternă cu o capacitate mai mare de 4000 l |
Întrebarea 13 |
Certificatul de agreare ADR pentru transporturile internaţionale al vehiculului, cuponul poliţei
de asigurare, scrisoarea de transport CMR cu numele, etichetele si grupa de ambalare ale
substanţei transportate | |
Certificatul de agreare ADR al vehiculului, certificatul de formare profesională ADR al
conducătorului auto, scrisoarea de transport CMR cu substanţa declarată corespunzător,
fisa de siguranţă si autorizaţii de transport pentru statele nemembre ale UE, după caz | |
Certificatul de formare profesională ADR al conducătorului auto, certificatul de proprietate al
vehiculului, certificatul de agreare ADR al vehiculului | |
Certificatul de formare profesională ADR al conducătorului auto, certificatul de spălare,
certificatul de agreare ADR pentru transportul internaţional al vehiculului |
Întrebarea 14 |
Conţine informaţii legate de cisternă: presiunea de încărcare si de serviciu si substanţele
transportabile | |
Conţine datele de expirare a controalelor periodice ale cisternei, substanţele transportabile si
este valabil trei ani de la data emiterii | |
Conţine numărul de înmatriculare, numele proprietarului, substanţele transportabile si
indică data de expirare a valabilităţii sale | |
Aprobă la transportul internaţional si alte substanţe decât cele transportabile, dacă aparţin
aceleiasi clase |
Întrebarea 15 |
Chiar si alte substanţe periculoase în afară de cele din documentul cisternei, după informarea
autorităţilor interesate | |
Orice substanţe, chiar si cele care nu figurează în documentul cisternei, inclusiv produse
alimentare | |
Alternativ si produse alimentare, după curăţare | |
Numai substanţele periculoase enumerate pe documentul cisternei sau al vehiculului
cisternă |
Întrebarea 16 |
Documentul de transport, certificatul de agreare ADR al vehiculului, certificatul de
formare profesională ADR al conducătorului auto si fisa de siguranţă | |
Documentul de circulaţie cu autorizaţia tehnică, documentul de transport, certificatul de
formare profesională ADR al conducătorului auto, cuponul poliţei de asigurare | |
Certificatul de formare profesională ADR al conducătorului auto, instrucţiunile de încărcare
emis de firma de transport, documentul de transport | |
Certificatul de proprietate al vehiculului, cuponul poliţei de asigurare si instrucţiunile de
încărcare ale firmei de transport |
Întrebarea 17 |
Ex.: cisternă demontabilă, ultima marfă încărcată peroxid de hidrogen în soluţie apoasă | |
Ex: Vehicul cisterna gol, ultima incarcare: UN 1098 ALCOOL ALILIC, 6.1(3), I | |
Ex.: vehicul-cisternă gol, 3, 60°C, ADR | |
ultima marfă încărcată fenol topit, 24°C |
Întrebarea 18 |
Ex: cisternă demontabilă, ultima marfă încărcată peroxid de hidrogen în soluţie apoasă | |
Ex.: vehicul-cisternă gol, 3, 60°C, ADR | |
Ex.: Cisternă demontabilă goală, ultima încărcare: UN 2014 PEROXID DE
HIDROGEN ÎN SOLUŢIE APOASĂ conţinând 24% peroxid de hidrogen, 5.1(8), II | |
Ex: ultima marfă încărcată fenol topit, 24°C |
Întrebarea 19 |
Ex: ultima marfă încărcată fenol topit, 24°C | |
Ex.: cisternă demontabilă, ultima marfă încărcată peroxid de hidrogen în soluţie apoasă | |
Ex.: container-cisternă gol, ultima încărcare: UN 2312, FENOL TOPIT, 6.1, II) | |
Ex.: ultima marfă încărcată FENOL TOPIT, 24°C |
Întrebarea 20 |
Grupa de ambalare I | |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare III | |
Una din grupele de ambalare I sau II, după caz |
Întrebarea 21 |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare III | |
Aceste substanţe nu au grupe de ambalare | |
Grupa de ambalare I |
Întrebarea 22 |
Grupa de ambalare I | |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare III | |
Una din grupele de ambalare I, II sau III, după caz |
Întrebarea 23 |
Grupa de ambalare III | |
Una din grupele de ambalare I, II sau III, după caz | |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare I |
Întrebarea 24 |
Grupa de ambalare I | |
Una din grupele de ambalare I,sau II, după caz | |
Grupa de ambalare II | |
Substanţe din această clasă nu au grupe de ambalare |
Întrebarea 25 |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare I sau 2, după caz | |
Aceste substanţe nu au grupe de ambalare | |
Grupa de ambalare I |
Întrebarea 26 |
Grupa de ambalare III | |
Una din grupele de ambalare II sau III, după caz | |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare I |
Întrebarea 27 |
Grupa de ambalare III | |
Una din grupele de ambalare II sau III, după caz | |
Grupa de ambalare II | |
Grupa de ambalare I |
Întrebarea 28 |
Grupa de ambalare III | |
Grupa de ambalare II | |
Una din grupele de ambalare II sau III, după caz | |
Grupa de ambalare I |
Întrebarea 29 |
Trebuie să fie instalate de încărcător după încărcarea produsului | |
Pot fi scoase sau acoperite la destinatar, imediat după descărcarea produsului | |
Trebuie să fie instalate de către sofer si scoase sau acoperite când cisterna este goală si
curăţată | |
Pot fi menţinute când cisterna este goală si curăţată |
Întrebarea 30 |
Trebuie să semnaleze transportul de substanţe nepericuloase expunând un panou de culoare
albastră fără cifre | |
Trebuie să prezinte plăcile portocalii fără numere (neutre) si când este goală si curăţată | |
Trebuie să prezinte mijloace de semnalizare a pericolului la transportul de substanţe
periculoase, chiar dacă cisterna este goală dar necurăţată | |
Trebuie să prezinte numai plăcile portocalii (fără numere), dacă transportă substanţe
nepericuloase |
Întrebarea 31 |
Lămpi autonome de culoare portocalie | |
Plăci portocalii (cu sau fără numere) si plăci-etichete de pericol | |
Scrierea citeaţă pe părţile laterale a denumirii diferitelor produse transportate | |
Panouri reflectorizante de culoare galbenă sau rosie |
Întrebarea 32 |
Plăci portocalii pătrate cu latura de 50 cm si plăci-etichete romboidale cu latura de 10 mm | |
Plăci portocalii dreptunghiulare de 40x30cm si plăci-etichete romboidale cu latura de
25cm | |
Panouri rosii circulare cu diametrul de 300 mm si etichete romboidale cu latura de 10 mm | |
Panouri rosii romboidale sau pătrate cu latura de 50 cm |
Întrebarea 33 |
Cel de sus – numărul de identificare al pericolului, iar cel de jos – numărul ONU de
identificare a substanţei | |
Cel de sus – numărul ONU de identificare a substanţei, iar cel din dreapta – numărul de
pericol | |
Cel de jos – numărul de identificare a pericolului, iar din stânga – numărul ONU al substanţei | |
Cel din dreapta – numărul de pericol, iar cel din stânga – numărul ONU al substanţei |
Întrebarea 34 |
Permit identificarea denumirii exacte a substanţei transportate | |
Sunt numere de identificare ale pericolelor, fiecare cifră conţinută având o semnificaţie
în acest sens | |
Permit identificarea cifrei si literei de enumerare a substanţei transportate | |
Reprezintă cantitatea (în kilograme sau litri) de substanţe periculoase transportate |
Întrebarea 35 |
Reprezintă cantitatea (în kilograme sau litri) de substanţe periculoase transportate | |
Permit identificarea cifrei si literei de enumerare a substanţei transportate | |
Permit identificarea exactă a substanţei transportate sau a grupei de substanţe din care
aceasta face parte | |
Se referă la pericolele prezentate de substanţele transportate |
Întrebarea 36 |
Arată clasificarea ADR (clasă, cifra si literă de enumerare) a substanţei transportate | |
Indică punctul de aprindere în cazul produselor inflamabile | |
Permite identificarea denumirii substanţei transportate | |
Permite identificarea tipurilor de pericole reprezentate de substanţa transportată |
Întrebarea 37 |
Semnalează pericolul principal (preponderent) al substanţei transportate | |
Semnalează riscul secundar al substanţei transportate | |
Indică numărul de compartimente ale cisternei | |
Arată capacitate (în m3) a cisternei |
Întrebarea 38 |
Permite identificarea diferitelor tipuri de riscuri legate de produs | |
Indică soferului clasa substanţei transportate si dacă poate folosi apa în caz de incendiu | |
Permite identificarea substanţei sau a grupei de substanţe transportate | |
Indică soferului cantitatea (masa) substanţei transportate |
Întrebarea 39 |
Primele, pericolele secundare ale substanţei transportate | |
Cele din poziţia a doua, pericolul principal al substanţei transportate | |
Cea din poziţia a treia indică cifra de enumerare a substanţei | |
Prima, pericolul principal, iar celelalte pericolele secundare ale substanţei transportate |
Întrebarea 40 |
În general, cresterea pericolului secundar | |
Dacă este dublată a doua sau a treia (de ex. 266), cresterea pericolului principal | |
Un singur tip de pericol minor | |
În general, cresterea pericolului indicat de cifra respectivă |
Întrebarea 41 |
Arată că pericolul indicat de prima cifră este de substanţă cancerigenă | |
Urmează numai după o singură cifră si arată că pericolul poate fi indicat suficient de
prima cifră | |
Arată că în afară de pericolul indicat de prima cifră, substanţa prezintă si alte pericole diverse | |
Urmează numai după două cifre pentru a indica un pericol minor |
Întrebarea 42 |
Cisterna conţine un lichid care degajă gaze | |
Cisterna sau recipientul conţin o substanţă din clasa 2 | |
Cisterna conţine numai gaze inflamabile | |
Prezenţa solidelor care se pot gazeifica |
Întrebarea 43 |
Gaz refrigerat care degajă oxigen si favorizează incendiile | |
Solid care degajă gaze inflamabile | |
Gaz inflamabil | |
Substanţă topită care se transformă în gaze |
Întrebarea 44 |
Cisterna conţine gaze inflamabile din clasa 2 | |
Cisterna conţine substanţe cu pericol secundar de inflamabilitate | |
Cisterna conţine substanţe lichide inflamabile din clasa 3 | |
Prezenţa unor substanţe solide inflamabile |
Întrebarea 45 |
Substanţă lichidă mediu inflamabilă, cu punctul de aprindere sub 23oC | |
Substanţă lichidă mediu inflamabilă, cu punctul de aprindere peste 23oC | |
Substanţă lichidă foarte inflamabilă, cu punctul de aprindere peste 61oC | |
Substanţă gazoasă inflamabilă |
Întrebarea 46 |
Substanţă lichidă mediu inflamabilă, cu punctul de aprindere sub 23oC | |
Substanţă inflamabilă si comburantă | |
Substanţă lichidă cu grad redus de inflamabilitate | |
Substanţă lichidă cu punctul de aprindere peste 61oC |
Întrebarea 47 |
Substanţă inflamabilă cu risc de explozie sau polimerizare | |
Substanţă foarte inflamabilă (punct de aprindere sub 23oC) | |
Substanţe cu pericole diverse din clasa 9 care se poate aprinde | |
Substanţă inflamabilă cu risc de toxicitate |
Întrebarea 48 |
Substanţă solidă comburantă | |
Substanţă solidă auto-inflamabilă | |
Substanţă solidă fără pericole ulterioare | |
Substanţă care aparţine exclusiv clasei 4.3 |
Întrebarea 49 |
Cisterna conţine substanţe radioactive | |
Cisterna poate conţine numai substanţe din clasa 5.2 | |
Cisterna poate conţine produse din clasele 5.1 si 5.2 | |
Substanţă care degajă vapori periculosi |
Întrebarea 50 |
Substanţă cu pericole diverse din clasa 9 care poate degaja oxigen | |
Substanţă toxică care poate produce o reacţie violentă | |
Substanţă comburantă cu risc de toxicitate | |
Substanţă comburantă cu risc de explozie, descompunere sau polimerizare |
Întrebarea 51 |
Substanţă comburantă care conţine oxigen | |
Substanţă lichidă inflamabilă cu risc secundar de toxicitate | |
Substanţă comburantă risc de toxicitate | |
Substanţă toxică sau substanţă cu pericol de infecţie |
Întrebarea 52 |
Substanţă corosivă inflamabilă cu risc secundar de toxicitate | |
Gaz foarte toxic | |
Cisterna conţine o substanţă foarte toxică | |
Cisterna conţine substanţe din clasa 5.1 |
Întrebarea 53 |
Substanţă inflamabilă cu risc secundar de toxicitate | |
Cisterna conţine substanţe corosive | |
Substanţă foarte corosivă | |
Cisterna conţine substanţe din clasa 6 |
Întrebarea 54 |
Cisterna conţine substanţe din clasa 8, foarte corosive | |
Substanţe corosive inflamabile cu risc secundar de toxicitate | |
Substanţe cu pericole diverse cu risc de polimerizare | |
Cisterna conţine substanţe din clasa 6.1 cu risc secundar de corosivitate |
Întrebarea 55 |
Substanţă din clasa 10 | |
Că substanţa reacţionează periculos în contact cu apa | |
Substanţă foarte toxică si foarte corosivă | |
Că substanţa reacţionează la pudra ABC din extinctor |
Întrebarea 56 |
Substanţă puţin inflamabilă, dar corosivă, care reacţionează periculos la contactul cu apa | |
Substanţă corosivă care reacţionează periculos la contactul cu apa si degajă gaze foarte reci | |
Substanţă foarte toxică si corosivă care reacţionează periculos la contactul cu apa | |
Substanţă toxică si corosivă care se stinge cu apă |
Întrebarea 57 |
Substanţă foarte toxică si inflamabilă | |
Substanţă foarte toxică si corosivă | |
Substanţă foarte corosivă si foarte inflamabilă | |
Substanţă infecţioasă si foarte inflamabilă |
Întrebarea 58 |
Substanţă toxică si foarte inflamabilă | |
Substanţă foarte corosivă si inflamabilă | |
Substanţă inflamabilă puţin corosivă | |
Substanţă puţin corosivă si puţin inflamabilă |
Întrebarea 59 |
Substanţă inflamabilă cu risc de radioactivitate | |
Substanţă radioactivă si corosivă | |
Substanţă lichidă radioactivă inflamabilă | |
Substanţă radioactivă cu risc de polimerizare |
Întrebarea 60 |
Substanţă inflamabilă care poate provoca o reacţie violentă | |
Substanţă cu pericole diverse, care poate dăuna mediului înconjurător | |
Substanţă inflamabilă prin polimerizare | |
Substanţă cu pericole diverse cu risc de explozie si descompunere |
Întrebarea 61 |
Substanţă inflamabilă care poate provoca o reacţie violentă spontană | |
Substanţă cu risc de explozie sau polimerizare | |
Cisterna conţine substanţe care prezintă pericole diverse | |
Cisterna conţine substanţe din clasa 5.1 care se pot descompune violent |
Întrebarea 62 |
33/1203 | |
33/1302 | |
30/1202 | |
30/1233 |
Întrebarea 63 |
33/1202 | |
30/1302 | |
30/1202 | |
33/1303 |
Întrebarea 64 |
33/1276 = lichid foarte corosiv | |
33/1276 = lichid foarte inflamabil | |
33/1276 = substanţă din clasa 2 | |
33/1276 = lichid foarte toxic |
Întrebarea 65 |
50/1496 = substanţă toxică | |
50/1496 = substanţă din clasa 6.1 | |
50/1496 = substanţă corosivă | |
50/1496 = substanţă comburantă |
Întrebarea 66 |
60/1897 = substanţă corosivă | |
60/1897 = substanţă din clasa 5.1 | |
60/1897 = substanţă comburantă | |
60/1897 = substanţă toxică |
Întrebarea 67 |
80/1830 = substanţă toxică | |
80/1830 = substanţă corosivă | |
80/1830 = substanţă din clasa 6.1 | |
80/1830 = substanţă comburantă |
Întrebarea 68 |
Una anterior si una posterior | |
Una anterior, una posterior si câte două pe laturi, cu numere | |
Una anterior, una posterior si câte una pe laturi, acestea din urmă cu numere | |
Una anterior si câte două pe laturi |
Întrebarea 69 |
Una anterior si una posterior | |
Una anterior pe tractor, una posterior la semiremorcă si câte una pe laturi, acestea din
urmă cu numere | |
Una anterior pe vehicul si una posterior la remorcă, toate cu numere | |
Una anterior si câte două pe laturi |
Întrebarea 70 |
Una anterior si una posterior | |
Una anterior, una posterior si câte două pe laturi, cu numere | |
Una anterior pe vehicul, una posterior la remorcă si câte una pe laturi, acestea din urmă
cu numere | |
Una anterior si câte două pe laturi |
Întrebarea 71 |
Una anterior si una posterior | |
Una anterior, una posterior si câte două pe laturi, cu numere | |
Una anterior si una posterior neutre (fără numere) si câte unul pe laturi, acestea din
urmă cu numere | |
Una anterior si câte două pe laturi |
Întrebarea 72 |
Una anterior, una posterior si câte două pe laturi, acestea din urmă cu numere | |
Una anterior, una posterior si câte una pe laturi | |
Două anterior si două posterior | |
Cu sapte plăci portocalii |
Întrebarea 73 |
Una anterior, una posterior si câte una pe laturi | |
Două anterior si două posterior | |
Una anterior, una posterior si câte trei pe laturi, acestea din urmă cu numere | |
Cu sapte plăcii portocalii |
Întrebarea 74 |
Una anterior pe tractor, iar pe semiremorcă una posterior si câte trei pe laturi, acestea
din urmă cu numere, corespunzătoare compartimentelor | |
Una anterior, una posterior si câte una pe laturi | |
Două anterior si două posterior | |
Cu sapte plăci portocalii |
Întrebarea 75 |
Pe tractor două si pe semiremorcă opt | |
Una anterior pe tractor, iar pe semiremorcă una posterior si câte patru pe laturi, acestea
din urmă cu numere, corespunzătoare compartimentelor | |
Una anterior, una posterior si câte două pe laturi | |
Cu sapte plăci portocalii |
Întrebarea 76 |
Poate avea numai două plăci portocalii, unul în faţă si unul în spate, cu numerele
produsului cel mai periculos aflat în cisternă | |
Poate fi lipsită anterior si posterior de plăci, dacă se semnalizează pe laturi substanţa cea mai
periculoasă cu plăci portocalii fără numere | |
Nu trebuie să expună plăci portocalii pe laturile fiecărui compartiment al cisternei | |
Poate avea anterior si posterior numai semnalizarea cu plăci portocalii cu numere ale
produsului mai puţin periculos |
Întrebarea 77 |
Trebuie să expună întotdeauna câte trei plăci portocalii (anterior si posterior), fiecare cu
numerele 1202, 1203, 1223 | |
Dacă conducătorul auto decide să adopte semnalizarea cu o placă anterior si una posterior,
trebuie să expună numerele de identificare referitoare la motorină | |
Dacă soferul decide să adopte semnalizarea cu o placă anterior si una posterior, trebuie
să expună numerele de identificare referitoare la benzină (produsul cel mai periculos) | |
Nu trebuie să expună plăcile portocalii pe laturile fiecărui compartiment al cisternei |
Întrebarea 78 |
Pentru camion, 4 plăci portocalii, pentru remorcă, 4 plăci portocalii | |
În total 8 plăci portocalii | |
Pentru remorcă, 4 plăci portocalii | |
Pentru camion, 6 plăci portocalii, pentru remorcă, 3 plăci portocalii |
Întrebarea 79 |
Corespunzătoare motorine fixate în partea din faţă si spate a unităţii de transport, respectiv
30/1202 | |
Fixate în partea din faţă si spate a unităţii de transport cu numărul de identificare a pericolului
si numărul ONU prescrise pentru substanţa cea mai periculoasă transportată, adică, substanţa
cu cel mai scăzut punct de aprindere, respectiv 33/1203 | |
Fiecare compartiment trebuie semnalizat corespunzător mărfii încărcate pe două părţi
laterale, iar unitatea de transport va avea montate plăci portocalii cu numerele de
identificare ale celei mai periculoase dintre substanţe în faţă si în spate | |
Corespunzătoare kerosenului fixate în partea din faţă si spate a unităţii de transport, respectiv
30/1223 |
Întrebarea 80 |
Cu plăcile portocalii fixate în partea din faţă si spate a unităţii de transport cu numărul de
identificare a pericolului si numărul ONU prescrise pentru substanţa cea mai periculoasă
transportată, adică, substanţa cu cel mai scăzut punct de aprindere, respectiv 33/1268 | |
Fiecare compartiment trebuie semnalizat corespunzător mărfii încărcate pe două părţi
laterale, iar unitatea de transport va avea montate plăci portocalii cu numerele de
identificare ale celei mai periculoase dintre substanţe în faţă si în spate | |
Corespunzătoare kerosenului fixate în partea din faţă si spate a unităţii de transport, respectiv
30/1223 | |
Corespunzătoare benzinei, fixate în partea din faţă si spate a unităţii de transport, respectiv
33/1203 |
Întrebarea 81 |
Pentru camion, 4 plăci portocalii, pentru remorcă, 4 plăci portocalii | |
Pentru camion, 6 plăci portocalii, pentru remorcă, 5 plăci portocalii | |
În total 10 plăcii portocalii | |
Pentru remorcă, 6 plăci portocalii |
Întrebarea 82 |
Pentru camion, 6 plăci portocalii, pentru remorcă, 7 plăci portocalii | |
Pentru camion, 4 plăci portocalii, pentru remorcă, 6 plăci portocalii | |
În total 10 plăci portocalii | |
Pentru remorcă, 6 plăci portocalii |
Întrebarea 83 |
Pentru camion, 6 plăci portocalii, pentru remorcă, 6 plăci portocalii | |
Pentru camion, 8 plăci portocalii, pentru remorcă, 7 plăci portocalii | |
În total 12 plăci portocalii | |
Pentru remorcă, 6 plăci portocalii |
Întrebarea 84 |
Nu, sunt suficiente cele plasate pe vehiculul care le transportă | |
Da, câte unul numai pe părţile anterioară si posterioară | |
Da, cu numere, însă plasate pe laturile compartimentelor | |
Da, trebuie să fie însă identice cu cele ale vehiculului portant, dar plasate pe cele patru laturi |
Întrebarea 85 |
1 anterior si 1 posterior neutre | |
Una anterior si una posterior cu numere si câte una neutră pe laturile containerului | |
Una anterior si 1 posterior neutre si câte 1 pe laturile containerului cu numerele specifice
substanţei transportate | |
Câte una, neutră, pe laturile containerului |
Întrebarea 86 |
Una anterior pe tractor si 1 posterior pe semiremorcă cu numerele substanţei transportate si
câte 1 neutru pe laturile containerului | |
Una anterior pe tractor si 1 posterior pe semiremorcă neutre si câte 1 pe laturile
containerului cu numerele substanţei transportate | |
Una anterior pe tractor si 1 posterior pe semiremorcă cu numerele substanţei transportate | |
Câte una, pe laturile containerului, neutre (simple, fără numere) |
Întrebarea 87 |
1 anterior pe tractor si 1 posterior pe semiremorcă cu numerele substanţei transportate si câte 1
neutră pe laturile containerului | |
Una posterior neutră si câte una pe laturile containerului, cu numerele substanţei
transportate | |
1 posterior cu numerele substanţei transportate si câte 1 neutră pe laturile containerului | |
Câte una, neutră, pe laturile containerului |
Întrebarea 88 |
Una anterior si una posterior neutre si câte 1 pe fiecare latură, cu numerele de
identificare ale substanţei | |
1 pe fiecare latură, cu numerele de identificare ale substanţei | |
4, câte 1 pe fiecare latură, toate neutre | |
4, câte 1 pe fiecare latură cu numerele de identificare ale substanţei |
Întrebarea 89 |
4, câte 1 pe fiecare latură, toate neutre | |
Una anterior si una posterior neutre si câte 2 pe fiecare latură, cu numerele de
identificare ale substanţei | |
Una anterior si una posterior fără numere (neutre) | |
Câte 1 pe fiecare latură cu numerele de identificare ale substanţei |
Întrebarea 90 |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, celelalte plăci portocalii laterale (câte 2 pe
fiecare parte) cu numărul ONU si numărul de identificare al pericolului substanţei | |
Toate cele 8 plăci cu numărul de identificare al substanţei | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre si câte 1 pe laturi, cu numărul de identificare al
substanţei | |
Se pun numai 4 plăci laterale (câte 2) cu numerele de identificare ale substanţei |
Întrebarea 91 |
Toate plăcile cu numărul de identificare al substanţei respective | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, si câte 1 pe laturi, cu numerele de identificare ale
substanţei respective | |
Doar cu 4 plăci laterale (câte 2) cu numerele de identificare ale substanţei respective | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, celelalte plăcile laterale (câte 3 pe fiecare
parte) cu numerele de identificare ale substanţei respective |
Întrebarea 92 |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, cele laterale ale compartimentului 1 (câte 1
pe fiecare parte) cu numerele de identificare ale substanţei, iar celelalte acoperite | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, celelalte plăci(câte 2 pe laturi) cu numerele de
identificare ale substanţei | |
Toate plăcile portocalii(4) cu numerele de identificare ale substanţei | |
Plăci portocalii anterior si posterior cu numerele de identificare ale substanţei, iar celelalte
acoperite |
Întrebarea 93 |
Toate plăcile portocalii cu numerele de identificare ale substanţei cele mai periculoase | |
Plăci portocalii anterior si posterior cu numerele de identificare ale substanţelor A si B, iar cele
de pe laturi, toate neutre | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, iar cele laterale ale compartimentelor 1 si 2
cu numerele de identificare ale substanţelor, fiecare plasat pe compartimentul respectiv | |
Plăci portocalii anterior si posterior acoperite, iar cele laterale cu numerele de identificare ale
primei substanţe, respectiv cu numerele de identificare ale celeilalte substanţe |
Întrebarea 94 |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, iar cele laterale ale compartimentelor 1 si 3 (câte 1
pe latură) cu numerele de identificare ale substanţei, iar cele ale compartimentului 2 neutre | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, iar cele laterale ale compartimentelor 1 si 3
(câte 1 pe latură) cu numerele de identificare ale substanţei, iar cele ale compartimentului
2 acoperite | |
Plăci portocalii anterior si posterior cu numerele de identificare ale substanţei, celelalte plăci
acoperite | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, iar celelalte (câte 1 pe latură) cu numerele de
identificare ale substanţei A |
Întrebarea 95 |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, cele laterale ale compartimentelor 1 si 3 (câte
1 pe latură) cu numerele de identificare ale substanţei A, iar cele ale compartimentului 2
cu numerele de identificare ale substanţei B | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, cele laterale ale compartimentelor 1 si 3 (câte 1 pe
latură) cu numerele de identificare ale substanţei A, iar cele ale compartimentului 2 neutre | |
Plăci portocalii anterior si posterior cu numerele de identificare ale substanţei B, celelalte plăci
portocalii cu numerele de identificare ale substanţei A | |
Plăci portocalii anterior si posterior acoperite, cele laterale ale compartimentelor 1 si 3 (câte 1
pe latură) cu numerele de identificare ale substanţei A, iar cele ale compartimentului 2 cu
numărul de identificare al substanţei B |
Întrebarea 96 |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, celelalte plăci (câte 2 pe laturi) cu numerele de
identificare ale substanţei | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, cele laterale ale compartimentului 1(câte 1
pe latură) cu numerele de identificare ale substanţei, iar cele ale compartimentului 2
acoperite | |
Toate plăcile portocalii (4) cu numerele de identificare ale substanţei | |
Plăci portocalii anterior si posterior cu numerele de identificare ale substanţei, iar celelalte
acoperite |
Întrebarea 97 |
Plăci portocalii anterior si posterior cu numerele de identificare ale substanţelor A si B, iar
celelalte toate neutre | |
Toate plăcile portocalii cu numerele de identificare ale substanţei cele mai periculoase | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, iar cele laterale ale compartimentelor 1 si 2
cu numerele de identificare ale substanţei A, respectiv ale substanţei B | |
Plăci portocalii anterior si posterior acoperite, iar cele laterale cu numerele de identificare ale
substanţei A, respectiv ale substanţei B |
Întrebarea 98 |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, iar cele laterale (câte 3 pe latură) cu numerele de
identificare ale substanţei A | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, cele laterale ale compartimentului 2 cu numerele
de identificare ale substanţei A, iar cele ale compartimentelor 1 si 3 neutre | |
Plăci portocalii anterior si posterior acoperite, iar din cele laterale două cu numerele de
identificare ale substanţei A, respectiv 4 acoperite | |
Plăci portocalii anterior si posterior neutre, cele laterale ale compartimentului 2 cu
numerele de identificare ale substanţei A, iar cele ale compartimentelor 1 si 3 acoperite |
Întrebarea 99 |
Anterior si posterior cu plăci portocalii neutre, compartimentele 1 si 3 cu plăci
portocalii cu indicaţiile pentru substanţele A si B pe laturi, iar compartimentul 2 fără
plăci portocalii de semnalizare | |
Anterior si posterior fără plăci portocalii de semnalizare, compartimentele 1 si 3 cu plăci cu
indicaţiile pentru substanţele A si B pe laturi, iar compartimentul 2 fără plăci portocalii | |
Anterior si posterior cu plăci de semnalizare portocalii ale substanţei cele mai periculoase | |
Anterior si posterior cu plăci portocalii neutre, compartimentele 1 si 2 cu plăci portocalii cu
indicaţiile pentru substanţa A, iar compartimentul 3 cu plăci portocalii cu indicaţiile pentru
substanţa B |
Întrebarea 100 |
Anterior si posterior cu plăci portocalii acoperite, iar pe laturile compartimentelor 1, 2 si 3 cu
plăci portocalii cu numerele corespunzătoare fiecărei substanţe în parte | |
Anterior si posterior cu plăci portocalii neutre, compartimentele 1, 2 si 3 cu plăci portocalii de
semnalizare ale substanţei cele mai periculoase | |
Anterior si posterior cu plăci portocalii neutre, iar pe laturile compartimentelor 1, 2 si 3
cu plăci portocalii cu numerele corespunzătoare fiecărei substanţe în parte | |
Anterior si posterior cu plăci portocalii de semnalizare ale substanţei cele mai periculoase |
Listă |