Întrebarea 1 |
la dublarea vitezei spaţiul de oprire se măreşte de patru ori; | |
la dublarea vitezei spaţiul de oprire se măreşte de două ori; | |
la dublarea vitezei spaţiul de oprire nu îşi modifică valorile; | |
la dublarea vitezei spaţiul de oprire se măreşte de trei ori. |
Întrebarea 2 |
transmisibile de la un transportator la altul; | |
unice şi netransmisibile; | |
transmisibile de la un autovehicul la altul; | |
pot fi preschimbate la cerere în autorizaţii şi copii conforme pentru transport marfă. |
Întrebarea 3 |
vigilenta, prevederea, judecata; | |
vigilenta si îndemânarea; | |
numai prevederea si judecata; | |
numai vigilenta si prevederea. |
Întrebarea 4 |
în afara serviciului; | |
liber; | |
ocupat; | |
plată; |
Întrebarea 5 |
în toată ţara ; | |
în afara ariei localităţii de autorizare; | |
numai pe raza localităţii de autorizare; | |
pe raza localităţii de autorizare şi în localităţile imediat învecinate; |
Întrebarea 6 |
permisul de conducere categoria B. | |
dovada absolvirii unui curs de pregătire profesională pentru practicarea transportului de persoane în regim de taxi; | |
autorizaţia taxi; | |
copia conformă a autorizaţiei taxi |
Întrebarea 7 |
de la 5 metri distanţă, în condiţii de vizibilitate redusă; | |
de la 5 metri, pe timp de noapte; | |
de la minimum 5 metri, cu obligaţia ca înscrisurile să fie fluorescente pentru o vizibilitate
sporită pe timp de noapte; | |
de la minimum 5 metri. |
Întrebarea 8 |
tarif suplimentar pentru alegerea celui mai scurt traseu posibil; | |
tarif suplimentar pentru promtitudinea sosirii la adresa solicitată către dispecerat şi transmisă
taximetristului; | |
tarif suplimentar pentru manipularea bagajelor clientului, dacă este cazul; | |
tarif suplimentar pentru o cursă cu mai multe persoane |
Întrebarea 9 |
copie conformă a autorizaţiei de transport în regim de taxi; | |
copie conformă a certificatului de competenţă profesională; | |
copie conformă a autorizaţiei de funcţionare; | |
copie conformă a certificatului de înmatriculare. |
Întrebarea 10 |
suma dintre distanţa de reacţie şi distanţa de frânare; | |
distanţa de frânare până la oprire; | |
distanţa parcursă din momentul acţionării pedalei de frână până la oprire; | |
distanţa parcursă între momentul sesizării obstacolului şi acţionarea pedalei de frână. |
Întrebarea 11 |
în oraşele mari | |
în prezenţa clientului | |
în garajul firmei de taximetrie | |
în staţiile de alimentare cu combustibil |
Întrebarea 12 |
autorizaţia de transport | |
licenţa de transport | |
autorizaţia taxi | |
licenţa taxi |
Întrebarea 13 |
recomandat | |
permis | |
interzis | |
obligatoriu |
Întrebarea 14 |
în dreptul osului fracturat | |
astfel încât să cuprindă atât osul fracturat cât şi articulaţia inferioară | |
în aşa fel încât să fie cuprinse osul fracturat, articulaţia inferioară şi articulaţia superioară | |
cu ajutorul unui garou, deasupra osului fracturat |
Întrebarea 15 |
nu | |
da, dar numai cu acordul părţilor | |
în nici o situaţie | |
da, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi |
Întrebarea 16 |
numai de odihnă insuficientă înaintea plecării | |
numai de eforturile fizice şi psihice din zilele anterioare plecării | |
conducerea autovehiculului timp îndelungat | |
toţi factorii enumeraţi la celelalte variante, plus suprasolicitarea sistemului nervos si
monotonia drumului |
Întrebarea 17 |
afişajul client al aparatului de taxat | |
bordul autoturismului | |
parbrizul autoturismului | |
bonul eliberat clientului |
Întrebarea 18 |
1 secundă | |
3 secunde | |
5 secunde | |
2 secunde |
Întrebarea 19 |
sigur pe volan | |
un pilot cu mare experienţă | |
imprudent prin reducerea posibilităţii de manevrare pentru evitarea accidentelor | |
că pilotează în stil sportiv |
Întrebarea 20 |
la accelerare, în viraje şi la frânare | |
la urcarea în rampe cu înclinare mare | |
la coborârea pantelor abrupte | |
la schimbarea bruscă a rapoartelor de viteză |
Listă |