Chestionare auto OnlineSustine-ne cu un click pe G+ sau Facebook

REGULAMENTUL (CE) NR. 561/2006 – CAPITOLUL IV DEROGARI

CAPITOLUL IV

DEROGARI

Articolul 11

Fiecare stat membru poate, in cazul transporturilor rutiere efectuate in intregime pe teritoriul sau, sa prevada durate minime mai lungi pentru pauze si perioadele de repaus sau durate de condus mai scurte decat cele prevazute la articolele 6-9. In acest caz, statele membre tin seama de contractele colective sau de alte acorduri intre partenerii sociali respectivi. Cu toate acestea, prezentul regulament ramane aplicabil pentru conducatorii care efectueaza operatiuni de transport international.

Articolul 12

Pentru a da posibilitatea vehiculului sa ajunga la un loc de oprire corespunzator, conducatorul auto  poate deroga de la articolele 6-9  in  masura necesara pentru  a se garanta siguranta persoanelor, a vehiculului sau a incarcaturii acestuia, cu conditia de a nu se periclita prin aceasta siguranta rutiera. Conducatorul auto trebuie sa indice manual natura si cauza derogarii in foaia de inregistrare sau pe un imprimat scos din aparatul de inregistrare sau in registrul sau de sarcini, pana la sosirea la locul de oprire corespunzator.


Articolul 13

(1) Cu conditia ca acest lucru sa nu aduca atingere obiectivelor prevazute la articolul 1, fiecare stat membru poate acorda derogari de la articolele 5-9 si sa supuna aceste derogari unor conditii speciale pe propriul teritoriu sau, cu acordul statului interesat, pe teritoriul unui alt stat membru, aplicabile transporturilor efectuate cu urmatoarele vehicule:

(a) vehicule apartinand autoritatilor publice sau  inchiriate de a acestea fara conducator pentru efectuarea de transporturi rutiere care nu concureaza cu intreprinderile de transport particulare;

(b) vehicule utilizate sau inchiriate fara conducator de catre intreprinderi agricole, horticole, forestiere, piscicole sau crescatorii, pentru transportul de marfuri in cadrul activitatii profesionale specifice pe o raza de pana la 100 km de la sediul intreprinderii;

(c) tractoare agricole sau forestiere utilizate pentru activitati agricole sau forestiere, pe o raza de pana la 100 km de la sediul intreprinderii care este proprietara vehiculului, care il inchiriaza sau il ia in leasing;

(d) vehicule sau combinatii de vehicule a caror masa maxima admisibila nu depaseste 7,5 tone, utilizate:

– de prestatorii de servicii universale astfel cum sunt definiti la articolul 2 punctul (13) din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pietei interne a serviciilor  postale ale Comunitatii si  imbunatatirea calitatii serviciului1   pentru
livrarea loturilor in cadrul serviciului universal sau

– pentru  transportul  materialelor,  al  echipamentului  sau  al  masinilor  care  sunt destinate conducatorului auto in exercitarea profesiei sale.

Aceste vehicule  nu  trebuie sa  fie utilizate decat  pe o  raza de 50  km de  la sediul intreprinderii si cu conditia ca principala activitate a conducatorului auto sa nu fie cea de conducere a vehiculului;

(e) vehicule care circula exclusiv pe insule a caror suprafata nu depaseste 2 300 kilometri patrati si care nu sunt legate de restul teritoriului national de un pod, vad sau tunel deschis circulatiei autovehiculelor;

(f) vehicule utilizate pentru transportul de marfuri pe o raza de 50 km de la sediul intreprinderii, propulsate de gaze naturale, gaze lichefiate sau de electricitate, a caror masa  maxima  autorizata,  inclusiv  greutatea  remorcilor  sau  a  semiremorcilor,  nu depaseste 7,5 tone;

(g) vehicule utilizate pentru cursurile de scoala auto si examenele de conducere in vederea obtinerii unui permis de conducere sau a unui certificat profesional, cu conditia ca acestea sa  nu  fie utilizate pentru  transportul de  marfuri sau  de  calatori  in  scopuri comerciale;

(h) vehicule utilizate de serviciile de canalizare, protectie impotriva inundatiilor, apa, gaze si electricitate, de serviciile de intretinere si control al drumurilor principale, colectare si depozitare a deseurilor menajere, de serviciile de telegraf si telefon, pentru transmisiuni de radio si televiziune si pentru detectarea emitatorilor sau a receptorilor de radio sau televiziune;

(i) vehicule care au 10-17 locuri destinate exclusiv transportului de calatori in scopuri necomerciale;

(j) vehicule pentru transportul echipamentelor de circ sau pentru parcuri de distractii;

(k) vehicule de proiect mobil special echipate, destinate in primul rand sa fie utilizate in scopuri didactice atunci cand stationeaza;

(l) vehicule utilizate pentru colectarea laptelui de la ferme si pentru returnarea la ferme a bidoanelor de lapte sau a produselor lactate destinate hranirii animalelor;

(m) vehicule specializate pentru transportul de bani si/sau de obiecte de valoare;

(n) vehicule utilizate pentru transportul de deseuri de origine animala sau carcase care nu sunt destinate consumului uman;

(o) vehicule utilizate exclusiv pe uscat in instalatii de platforme precum porturile, porturile intermodale de transbordare si terminalele feroviare;

(p) vehicule utilizate pentru transportul de animale vii de la ferme la pietele locale si viceversa sau de la piete la abatoarele locale pe o raza de cel mult 50 km.

(2) Statele  membre  informeaza  Comisia  cu  privire  la  derogarile  acordate  in  temeiul alineatului (1) si Comisia informeaza celelalte state membre cu privire la aceasta.

(3) Cu conditia sa nu se aduca atingere obiectivelor prevazute la articolul 1 si sa se asigure o protectie corespunzatoare pentru conducatorii auto, un stat membru poate acorda pe teritoriul sau, dupa aprobarea de catre Comisie, derogari minore de la aplicarea prezentului regulament pentru vehiculele utilizate in zone prestabilite in care densitatea populatiei nu depaseste cinci locuitori pe kilometrul patrat, in urmatoarele situatii:

– serviciile nationale regulate de transport de calatori ale caror orare sunt confirmate de catre autoritati (in acest caz, se autorizeaza numai derogarile referitoare la pauze) si

– operatiunile nationale de transport rutier de marfuri in contul propriu sau  in contul altcuiva  care  nu  au  niciun  impact  asupra  pietei  interne  si  sunt  necesare  pentru mentinerea   anumitor   sectoare   de   activitate   pe   teritoriul  respectiv,   atunci  cand dispozitiile derogatorii ale prezentului regulament impun o raza maxima de 100 km.

Transportul rutier efectuat in cadrul acestor derogari poate include o deplasare catre o regiune in care densitatea populatiei este de cinci locuitori sau mai mult pe kilometrul patrat, dar numai pentru a incepe sau a termina traseul. Natura si domeniul de aplicare a acestor derogari trebuie sa fie proportionale.

Articolul 14

(1) Statele membre pot acorda, dupa autorizarea de catre Comisie, derogari de la aplicarea articolelor 6-9 pentru operatiuni de transport in situatii exceptionale, cu conditia ca aceste derogari sa nu aduca atingere obiectivelor prevazute la articolul 1.

(2) In cazuri de urgenta, statele membre pot acorda o derogare temporara pe o perioada de maximum treizeci de zile, care se notifica de indata Comisiei.

(3) Comisia notifica celorlalte state membre orice derogare acordata in temeiul prezentului articol.

Articolul 15

Statele membre se asigura ca toti conducatorii vehiculelor prevazute la articolul 3 litera (a) sa fie supusi normelor nationale care asigura o protectie corespunzatoare in ceea ce priveste duratele de condus permise si pauzele si perioadele de repaus obligatorii.