Daca vrei sa reiei intrebarile DRPCIV de la inceput, apasa butonul de resetare de mai jos.
Intrebari rezolvate: 0
Raspunsuri corecte: 0
Raspunsuri gresite: 0
13. În care dintre situațiile de mai jos puteți folosi banda de lângă axa drumului pe o autostradă?
când efectuați depășirea altor vehicule, dacă celelalte benzi în direcția de mers sunt ocupate;
când conduceți cu viteza maximă admisă;
când nu sunteți precedat de alte vehicule.
Explicatie: Raspunde la intrebare pentru a vedea explicatia!
Pe autostradă, atunci când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, conducătorii auto pot utiliza banda de lângă axa drumului (banda din stânga) pentru efectuarea depășirilor, dacă celelalte benzi sunt ocupate.
De asemenea, există obligația de a reveni pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, în cazul în care nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.
Legislatie:
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195/2002
Articolul 42
Când circulația se desfășoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcție de intensitatea traficului și viteza de deplasare, având obligația să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane.
Descarca aplicatia chestionare-AZ
Descarca acum
Chestionare auto DRPCIV pentru examen, categoria B, C, D, E, A - gratis!
Atentie!
Progresul se salveaza doar pe dispozitivul pe care rezolvati intrebarile. Daca schimbati dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Daca ati pierdut progresul, puteti relua mediul de invatare de la intrebarea la care ati ramas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a va asigura ca progresul este salvat corect si reflecta parcursul real al intrebarilor, va recomandam sa nu sariti peste intrebari.