Întrebări examen auto DRPCIV categoria B - Sancțiuni contravenționale și Infracțiuni
Întrebarea 914 din 1200 | Rămase: 286

Întrebări rezolvate: 0

Răspunsuri corecte: 0

Răspunsuri greșite: 0

914. Nedeclararea, la cererea poliției, a identității persoanelor cărora deținătorii de vehicule le-au încredințat vehiculele proprii se sancționează cu:

A

amendă contravențională și puncte de penalizare;

B

amendă contravențională;

C

reținerea permisului de conducere.

Explicatie: Răspunde la întrebare pentru a vedea explicația!

Dacă poliția rutieră sau poliția locală solicită, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice datele persoanei căreia i-a încredințat vehiculul. Refuzul sau omisiunea atrage amendă: pentru persoane fizice din clasa a IV-a de sancțiuni, iar pentru persoane juridice din clasa a V-a de sancțiuni.

Legislație:

OUG nr. 195/2002

Articolul 39

(1) La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.

(2) Obligația de a comunica datele de identificare, prevăzută la alin. (1), se consideră îndeplinită dacă proprietarul sau deținătorul comunică numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate ori, pentru cetățeni străini, datele din pașaport sau alt document de trecere a frontierei.

OUG nr. 195/2002

Articolul 102

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:

14. nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în solicitarea poliției, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul.

OUG nr. 195/2002

Articolul 105

Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane juridice:

10. nerespectarea obligației de a comunica, în termenul indicat în solicitarea poliției, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul.

Atenție⚠️
Progresul se salvează doar pe dispozitivul pe care rezolvați întrebările. Dacă schimbați dispozitivul sau browserul, progresul nu va fi disponibil.

Dacă ați pierdut progresul, puteți relua mediul de învățare de la întrebarea la care ați rămas, folosind butonul de mai jos.

Pentru a vă asigura că progresul este salvat corect și reflectă parcursul real al întrebărilor, vă recomandăm să nu săriți peste întrebări.