Daca vrei sa reiei intrebarile DRPCIV de la inceput, apasa butonul de resetare de mai jos.
Intrebari rezolvate: 0
Raspunsuri corecte: 0
Raspunsuri gresite: 0
776. Vă apropiați de o trecere peste calea ferată și observați că se coboară semibariera. Cum procedați?
accelerați și treceți cât mai repede peste calea ferată;
opriți în fața semibarierei;
dacă nu se apropie trenul, ocoliți semibariera.
Explicatie: Raspunde la intrebare pentru a vedea explicatia!
Dacă observați că semibariera coboară la o trecere peste calea ferată, trebuie să opriți în fața acesteia și să așteptați ridicarea și stingerea semnalelor luminoase sau sonore. Traversarea se poate face doar după ce v-ați asigurat că nu se apropie nici un tren și toate semnalele de avertizare s-au oprit.
Legislație:
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
Articolul 136
(1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că din partea stângă sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.
Articolul 137
(1) Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate și semnalele luminoase și sonore nu funcționează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă cu cadență lentă este în funcțiune.
Articolul 138
(1) Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;
c) întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.
(2) Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate, fără a trece de indicatoarele prevăzute la alin. (1) lit. c), sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.
Descarca aplicatia chestionare-AZ
Descarca acum
Chestionare auto DRPCIV pentru examen, categoria B, C, D, E, A - gratis!
Atentie!
Progresul se salveaza doar pe dispozitivul pe care rezolvati intrebarile. Daca schimbati dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Daca ati pierdut progresul, puteti relua mediul de invatare de la intrebarea la care ati ramas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a va asigura ca progresul este salvat corect si reflecta parcursul real al intrebarilor, va recomandam sa nu sariti peste intrebari.