Daca vrei sa reiei intrebarile DRPCIV de la inceput, apasa butonul de resetare de mai jos.
Intrebari rezolvate: 0
Raspunsuri corecte: 0
Raspunsuri gresite: 0
672. Care dintre vehiculele din imagine va intra primul în intersecție?
autoturismul;
motocicleta;
autocamionul.
Explicatie: Raspunde la intrebare pentru a vedea explicatia!
Autoturismul roșu are prioritate deoarece circulă pe drumul principal, semnalizat cu indicatorul „Drum cu prioritate”.
Motocicleta urmează să părăsească drumul cu prioritate, ceea ce înseamnă că trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care continuă deplasarea pe acesta.
Camionul are indicatorul „Cedează trecerea”, fiind obligat să acorde prioritate tuturor celorlalte vehicule.
Ordinea de trecere: autoturismul → motocicleta → camionul.
Legislație:
Ordonanța de Urgență nr. 195/2002
Articolul 59
(2) În intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă.
(3) În intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității. Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
REGULAMENT de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Articolul 129
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificația: „Drum cu prioritate”, „Intersecție cu un drum fără prioritate” sau „Prioritate față de circulația din sens invers” are prioritate de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecție dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeași semnificație, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
Descarca aplicatia chestionare-AZ
Descarca acum
Chestionare auto DRPCIV pentru examen, categoria B, C, D, E, A - gratis!
Atentie!
Progresul se salveaza doar pe dispozitivul pe care rezolvati intrebarile. Daca schimbati dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Daca ati pierdut progresul, puteti relua mediul de invatare de la intrebarea la care ati ramas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a va asigura ca progresul este salvat corect si reflecta parcursul real al intrebarilor, va recomandam sa nu sariti peste intrebari.