Întrebări rezolvate: 0
Răspunsuri corecte: 0
Răspunsuri greșite: 0
53. În ce situaţii se reduce preventiv viteza în trafic?
în toate situaţiile în care se prevede o stare de pericol, care poate fi evitată rulând cu o viteză inferioară;
în toate cazurile prevăzute în Regulamentul pentru aplicarea legii privind circulaţia pe drumurile publice;
atunci când eşti obosit, indispus sau suferi de o afecţiune care îţi diminuează capacitatea de a conduce.
Explicatie: Răspunde la întrebare pentru a vedea explicația!
Legislatie:
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195/2002
Articolul 48
Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță.
Articolul 37
(2) Conducătorii de vehicule sunt obligați să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare și să acorde prioritate la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră și sonore.
REGULAMENT de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Articolul 53
(2) Semnalul de culoare galbenă intermitent permite trecerea, conducătorul de vehicul fiind obligat să circule cu viteza redusă, să respecte semnificația semnalizării rutiere și a regulilor de circulație aplicabile în acel loc.
Articolul 114
(2) Pe timpul nopții, la apropierea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanță de cel puțin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier se apropie de un autovehicul care circulă în față să, acesta este obligat să folosească luminile de întâlnire de la o distanță de cel puțin 100 m.
Articolul 123
Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteza care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, în următoarele situații:
a) la trecerea prin intersecțiile cu circulație nedirijată;
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
c) la trecerea pe lângă grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent dacă acestea se află în mers sau staționează pe partea carosabilă a drumurilor cu o singură bandă de circulație pe sens;
d) la trecerea pe lângă animale care sunt conduse pe partea carosabilă sau pe acostament;
e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;
f) pe drumuri cu denivelări, semnalizate ca atare;
g) în zona de acțiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 7,00-22,00, precum și a indicatorului "Accident";
h) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare și marcaje, când drumul public are cel mult o bandă pe sens, iar pietonii aflați pe trotuar, în imediată apropiere a părții carosabile, intenționează să se angajeze în traversare;
i) la schimbarea direcției de mers prin viraje;
j) când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente.
Articolul 136
(1) La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure ca din partea stânga sau din partea dreaptă nu se apropie un vehicul feroviar.
Atenție⚠️
Progresul se salvează doar pe dispozitivul pe care rezolvați întrebările. Dacă schimbați dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Dacă ați pierdut progresul, puteți relua mediul de învățare de la întrebarea la care ați rămas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a vă asigura că progresul este salvat corect și reflectă parcursul real al întrebărilor, vă recomandăm să nu săriți peste întrebări.