Dacă vrei să reiei întrebările DRPCIV de la început, apasă butonul de resetare de mai jos.
Întrebări rezolvate: 0
Răspunsuri corecte: 0
Răspunsuri greșite: 0
270. La partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane se aplică:
indicatorul cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
un semn distinctiv pentru avertizarea celorlalţi participanţi la trafic;
legal, nu este permisă aplicarea vreunei inscripţii sau atenţionări.
Explicatie: Răspunde la întrebare pentru a vedea explicația!
Conform legislației rutiere, la partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane trebuie aplicat indicatorul cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus.
Legislație:
OUG nr. 195/2002
Articolul 102
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
Descarcă aplicația chestionare-AZ

Chestionare auto DRPCIV pentru examen, categoria B, C, D, E, A – gratis!
Atenție⚠️
Progresul se salvează doar pe dispozitivul pe care rezolvați întrebările. Dacă schimbați dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Dacă ați pierdut progresul, puteți relua mediul de învățare de la întrebarea la care ați rămas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a vă asigura că progresul este salvat corect și reflectă parcursul real al întrebărilor, vă recomandăm să nu săriți peste întrebări.