Întrebări rezolvate: 0
Răspunsuri corecte: 0
Răspunsuri greșite: 0
169. Conducătorul de vehicul are obligația de a ceda trecerea la schimbarea direcției de mers spre stânga, în timp ce semnalul verde este în funcțiune?
nu, deoarece semnalul verde îi conferă prioritate de trecere;
nu, cu excepția cazului în care, din sens opus, se apropie un mijloc de transport public;
da, atât vehiculelor care circulă din sens opus, cât și pietonilor care traversează strada pe care acesta urmează să intre, pe sensul său de mers.
Explicatie: Răspunde la întrebare pentru a vedea explicația!
Legislație:
OUG nr. 195/2002
Articolul 59
(2) În intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă.
(3) În intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității.
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002
Articolul 135
Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:
h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Atenție⚠️
Progresul se salvează doar pe dispozitivul pe care rezolvați întrebările. Dacă schimbați dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Dacă ați pierdut progresul, puteți relua mediul de învățare de la întrebarea la care ați rămas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a vă asigura că progresul este salvat corect și reflectă parcursul real al întrebărilor, vă recomandăm să nu săriți peste întrebări.