Întrebări rezolvate: 0
Răspunsuri corecte: 0
Răspunsuri greșite: 0
251. Pentru care dintre faptele de mai jos se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile?
circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire;
circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt, pe autostradă sau pe drumul expres, prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile;
depășirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată.
Explicatie: Răspunde la întrebare pentru a vedea explicația!
Legislație:
OUG nr. 195/2002
Articolul 102
(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:
c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.
Articolul 111
(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri:
c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1);
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și la art. 102 alin. (4) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.
Atenție⚠️
Progresul se salvează doar pe dispozitivul pe care rezolvați întrebările. Dacă schimbați dispozitivul sau
browserul, progresul nu va fi disponibil.
Dacă ați pierdut progresul, puteți relua mediul de învățare de la întrebarea la care ați rămas, folosind butonul de mai jos.
Pentru a vă asigura că progresul este salvat corect și reflectă parcursul real al întrebărilor, vă recomandăm să nu săriți peste întrebări.