Daca vrei sa reiei intrebarile DRPCIV de la inceput, apasa butonul de resetare de mai jos.

Întrebări examen auto DRPCIV redobândire permis - Semnalele polițiștilor
Intrebarea 321 din 361 | Ramase: 40

Intrebari rezolvate: 0

Raspunsuri corecte: 0

Raspunsuri gresite: 0

321. Semnalele date dintr-un autovehicul al poliţiei, care însoţeşte o coloană oficială, prin folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă, obligă la:

A

intrarea pe prima stradă în dreapta;

B

oprirea de îndată pe partea dreaptă a drumului, cât mai aproape de trotuar sau de acostament ori, dacă este posibil, în afara părţii carosabile;

C

reducerea vitezei şi deplasarea pe lângă bordură sau acostament.

Explicatie: Raspunde la intrebare pentru a vedea explicatia!

Legislație:

OUG nr. 195/2002

Articolul 37

(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să oprească imediat, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în sensul de deplasare, la apropierea și la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roșie și sonore.

Descarca aplicatia chestionare-AZ

Disponibil pe Google Play Descarca acum

Chestionare auto DRPCIV pentru examen, categoria B, C, D, E, A - gratis!

Atentie!
Progresul se salveaza doar pe dispozitivul pe care rezolvati intrebarile. Daca schimbati dispozitivul sau browserul, progresul nu va fi disponibil.

Daca ati pierdut progresul, puteti relua mediul de invatare de la intrebarea la care ati ramas, folosind butonul de mai jos.

Pentru a va asigura ca progresul este salvat corect si reflecta parcursul real al intrebarilor, va recomandam sa nu sariti peste intrebari.