SECŢIUNEA 1
Condiţiile privind circulaţia vehiculelor şi controlul acestora
ART. 7
Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei.
ART. 8
Pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier şi tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu, omologate.
ART. 9
(1) Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulaţie, autovehiculele şi tractoarele agricole sau forestiere, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii.
(2) Categoriile de vehicule care pot fi admise în circulaţie fără a fi omologate se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, cu avizul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condiţiile legii.
(4) Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune animală, se supun inspecţiei tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.
(5) Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate, conform legislaţiei în vigoare.
(6) Pentru autovehiculele şi tractoarele agricole sau forestiere aparţinând instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, inspecţia tehnică periodică se poate efectua şi în staţii proprii, autorizate potrivit legii.
ART. 10
(1) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum şi a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat ori este anulată.
(2) Constatarea deficienţelor vehiculelor se face de către poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege.
SECŢIUNEA a 2-a
Înmatricularea, înregistrarea şi radierea vehiculelor
ART. 11
(1) Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi ai acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.
(2) Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune următoarele operaţiuni:
a) înscrierea în evidentele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
b) transcrierea în evidentele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
(3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi condiţionează eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare atribuit şi transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului.
(4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente de înmatriculare transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
(4^1) Organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală, în termen de 5 zile lucrătoare, autorităţii competente de înmatriculare. Aceasta face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
(4^2) De la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (4^1), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, transmite instituţiilor interesate datele noului proprietar, la solicitarea acestora.
(4^3) În situaţia în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.
(4^4) În cazul în care până la transcriere intervin transmiteri succesive ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, termenul prevăzut la alin. (4) curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate.
(4^5) Suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului intervine şi la data expirării sau, după caz, a anulării inspecţiei tehnice periodice şi încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecţie tehnică periodică.
(4^6) În cazurile prevăzute la alin. (4^3) şi (4^5), autoritatea competentă de înmatriculare, respectiv Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, înregistrează suspendarea înmatriculării în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate. Datele referitoare la suspendare se şterg după 5 ani de la data încetării acesteia.
(4^7) Înregistrarea suspendării înmatriculării potrivit alin. (4^6) în cazul prevăzut la alin. (4^5) se realizează pe baza datelor referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculului existente în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, respectiv comunicate Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor de către Registrul Auto Român în condiţii stabilite prin protocol.
(4^8) În scopul verificării efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculului, respectiv a valabilităţii acesteia, poliţia rutieră are drept de acces pentru consultarea Registrului naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate în condiţiile stabilite prin protocolul încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
(5) Solicitanţii unei operaţiuni de înscriere a dreptului de proprietate în evidenţele autorităţilor competente pentru un vehicul rutier utilizat dobândit din alt stat trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.
(6) Abrogat.
(7) Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni privind înmatricularea unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatica, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare şi Registrul Auto Român, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(8) Abrogat.
(9) Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, pe cale informatica, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în condiţiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare.
(10) Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
(11) Cu ocazia realizării operaţiunilor prevăzute la alin. (2), autorităţile competente de înmatriculare înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor următoarele date în format electronic:
a) datele de identificare a proprietarului şi, după caz, a deţinătorului mandatat ori a altei persoane, în condiţiile art. 15 alin. (1^1);
b) datele de identificare a vehiculului.
(12) Datele de identificare prevăzute la alin. (11) lit. a) sunt:
a) pentru persoanele fizice: numele de familie, prenumele, codul numeric personal sau, dacă este cazul, echivalentul acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, respectiv numărul de identificare fiscală, locul şi data naşterii, domiciliul/reşedinţa, precum şi, opţional, un număr de telefon şi adresa de poştă electronică ale persoanei;
b) pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare în registrul comerţului, dacă este cazul, sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile, precum şi, opţional, un număr de telefon şi adresa de poştă electronică ale reprezentantului acestora.
(13) Datele de identificare a vehiculului care se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate şi codurile armonizate aferente acestora se stabilesc şi se actualizează prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(14) Datele prevăzute la alin. (11) se şterg după 10 ani de la data radierii vehiculului.
(15) Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate se actualizează pe baza datelor furnizate în sistem informatizat de către Registrul Auto Român, referitoare la inspecţia tehnică periodică a vehiculelor. Transmiterea datelor se face cu titlu gratuit.
(16) Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este autorizată să facă schimb de date cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene, prin obţinerea, respectiv furnizarea datelor necesare, în scopul verificării, înaintea înmatriculării unui vehicul, a statutului legal al acestuia în statul în care a fost înmatriculat anterior, în cazul în care există îndoieli asupra situaţiei reale sau juridice a vehiculului. Verificarea împreună cu autorităţile competente de înmatriculare din statele membre ale Uniunii Europene se poate realiza inclusiv prin utilizarea unei platforme informatice în scopul facilitării schimbului de informaţii.
ART. 11^1
(1) Autorităţile competente să realizeze operaţiuni de înmatriculare, autorizare provizorie şi eliberare a permiselor de conducere încasează tarifele aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, precum şi contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de conducere.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi achitate prin virament, prin mijloace de plată online, prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului sau la sediile instituţiilor publice beneficiare ale sumelor şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poştal sau în numerar la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiilor prefectului, la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului, în condiţiile legii. Pentru sumele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului, comisioanele se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul instituţiilor publice din structura cărora fac parte unităţile Trezoreriei Statului, iar pentru cele încasate prin intermediul POS-urilor instalate la sediile instituţiilor publice beneficiare, comisioanele se suportă din bugetele acestora.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1) se încasează într-un cont distinct de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pe numele instituţiei prefectului din care face parte serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
(4) Unităţile Trezoreriei Statului la care îşi au deschise conturile instituţiile prefectului din care fac parte serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor încasează sumele prevăzute la alin. (1) în numerar, în contul prevăzut la alin. (3).
(5) Sumele încasate în numerar la ghişeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se depun la casieriile instituţiilor prefectului în aceeaşi zi, la terminarea programului de lucru.
(6) Sumele predate la instituţiile prefectului potrivit alin. (5) se depun de către acestea în contul distinct de disponibil prevăzut la alin. (3) în următoarea zi lucrătoare.
(7) Sumele încasate în contul prevăzut la alin. (3) se virează de către instituţiile prefectului în contul de venituri al bugetului activităţii finanţate integral din venituri proprii «Venituri din prestări servicii» al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru tarifele prevăzute la alin. (1), respectiv în contul Regiei Autonome «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» pentru contravaloarea documentelor prevăzute la alin. (1) în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare.
(8) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (1), achitate eronat sau pentru care nu au fost prestate serviciile aferente, se face de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, respectiv de către Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat», la cererea scrisă a plătitorului adresată acestora însoţită de documentul prin care sa efectuat plata.
ART. 12
(1) Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare.
(2) Vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării pot circula pe drumurile publice numai în condiţiile prevăzute prin regulament.
ART. 13
(1) Autovehiculele, cu excepţia mopedelor şi a troleibuzelor, precum şi remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.
(2) Autovehiculele, remorcile şi tractoarele agricole sau forestiere din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii se înregistrează la aceste instituţii. Autovehiculele şi remorcile pot, după caz, să fie înmatriculate în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.
(4) La cerere, persoanelor juridice care fabrică, asamblează, carosează ori testează autovehicule, remorci sau tractoare agricole ori forestiere li se pot elibera pentru acestea autorizaţii şi numere pentru probă.
(5) Evidenţa vehiculelor înmatriculate se ţine la autoritatea competentă pe raza căreia proprietarul îşi are domiciliul.
ART. 14
(1) Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, tractoarele agricole sau forestiere, altele decât cele prevăzute la art. 13 alin. (2), inclusiv remorcile destinate a fi tractate de acestea, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti, care, prin compartimentele de specialitate, ţin şi evidenţa acestora.
(2) Abrogat.
ART. 15
(1) Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau deţinătorului mandatat un certificat de înmatriculare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de înmatriculare.
(1^1) La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.
(2) Abrogat.
(3) Pentru vehiculele prevăzute la art. 13 alin. (2) şi art. 14 alin. (1), autoritatea care le înregistrează eliberează proprietarilor acestora certificate şi plăcuţe cu numere de înregistrare, conform categoriei din care fac parte vehiculele respective.
(4) Forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale certificatului de înregistrare se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de valabilitate a expirat.
ART. 16
Înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operaţiuni.
ART. 17
(1) Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:
a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitarii acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;
c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
d) în cazul furtului vehiculului.
(2) Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.
(3) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenta.
(4) Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.
(5) Radierea din evidenţă a unui vehicul se face, din oficiu, de către autoritatea care a efectuat înmatricularea, şi în următoarele situaţii:
a) în cazul notificării primite de la autorităţi competente sau operatori economici autorizaţi să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz;
b) în cazul notificării primite de la autorităţi competente, care atestă faptul că vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat.
(6) În termen de 30 de zile de la data radierii vehiculului în condiţiile prevăzute la alin. (5), autoritatea competentă îl informează pe titularul certificatului de înmatriculare cu privire la efectuarea acestei operaţiuni.
ART. 18
În cazul pierderii, furtului, schimbării numelui ori deteriorării certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou certificat de înmatriculare sau de înregistrare, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă, în termen de 30 de zile de la data declarării pierderii sau furtului, de la data schimbării numelui ori de la data constatării deteriorării, după caz.
ART. 19
Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.